"Oamenii se tem de materialele moderne" - Sebastian Mîndroiu (PickTwo )

07.09.2017
0 5 0
Rating:


PickTwo, studioul de arhitectura si design, a fost infiintat in 2013.  De atunci, portofoliul lor a adunat mai multe zeci de proiecte, atent gandite si personalizate, in domeniul spatiilor comerciale, dar si in cel al interioarelor corporate. Proiectele lor ne-au atras atentia cu putina vreme in urma, observand si apetenta lor pentru lucrul cu materiale naturale, printre care si piatra naturala.

L-am contactat pe Sebastian Mîndroiu, unul dintre cei doi autori ai proiectelor, si i-am propus acest interviu.

Inainte de a parcurge raspunsurile lui, mai trebuie sa subliniem ceva. Cei doi fondatori, arhitectii Sebastian Mîndroiu (30 de ani) şi Radu Călin (29 de ani), nu sunt doar doi tineri talentanti si exploratori ai zonei de design interior, ci sunt si foarte inspirati in afirmarea filozofiei lor de business chiar in alegerea denumirii studioului lor.

PickTwo, studioul de arhitectura si design. arh. Radu Călin si arh. Sebastian Mîndroiu

Fondatorii PickTwo: arh. Radu Călin si arh. Sebastian Mîndroiu 

PickTwo (”alege doua” – engl.) face trimitere la triunghiul managementului care spune ca, in fata a trei tipuri de solutionare a unui proiect: ieftin, repede si bine, alegand doua dintre ele, trebuie sa te astepti ca rezultatul sa fie opusul celui de al treilea. De exemplu, daca vrei repede si bine, nu o sa fie ieftin, iar daca preferi repede si ieftin, nu o sa iasa bine...

Triunghiul managamentului de proiect, cu ale sale consecinte simplu exprimate mai sus, trebuie sa fie bine inteles de fiecare data cand ne pregatim de amenajarea unui spatiu, fie el privat sau public.

Interviu cu arh. Sebastian Mîndroiu, fondator PickTwo 

Ce inseamna designul interior in Romania anului 2017? Cum ai descrie etapa aceasta in termeni de mentalitate a romanului care apeleaza la specialisti pentru amenajarea unui spatiu?

arh. Sebastian Mîndroiu: Cred ca una din pricipalele componente in succesul unui spatiu public, si aici ma refer mai ales la restaurante, este colaborarea cu un designer de interior. Cred ca piata nu mai suporta concepte realizate „pe genunchi”, iar lucru cu un specialist poate asigura atat un concept inedit, cat si un plus de valoare in piata. Cred ca principalii jucatori din piata sunt foarte deschisi la colaborari cu designeri de interior, cel putin in orasele mari ale tarii, unde competitia este acerba.

Simti, in anii din urma, o schimbare de atitudine a romanilor fata de felul in care ei se raporteaza la spatiul din imediata lor apropiere, fie ca e casa, birou, restaurant etc?

arh. Sebastian Mîndroiu: Cu siguranta deschiderea catre acest domeniu este mult mai mare si cred ca peste 80% din investitori cauta sa lucreze cu un specialist in proiectele care se refera la spatiile publice (restaurant, birou). Pe segmentul rezidential, pentru a obtine un proiect spectaculos, trebuie investitii destul de consistente, mult peste standardul de apartament cu parchet laminat si pereti albi.

Cred ca in acest an avem doar o nisa mica a pietei care investeste in designul de case si apartamente, dar cu siguranta si aceasta piata este in crestere.

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

Club ”Summer Dine & Vibe”, Ișalnița (13 km de Craiova).
Podea din Terrazzo. Pereti placati cu piatra poligonala. 

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

In portofoliul PickTwo exista o diversitate destul de mare abordari. Ce anume va particularizeaza cel mai mult in randul studiourilor de design interior si arhitectura? Pentru ce anume crezi ca sunteti cautati? 

arh. Sebastian Mîndroiu: PickTwo Studio este specializat in nisa de spatii publice, mai ales restaurante. Chiar si in cadrul unei specializari incercam sa avem abordari cat mai diferite ale temelor, astfel incat sa nu facem proiecte care seamana intre ele. Totodata, incercam sa aducem ceva nou la fiecare proiect, fie ca e vorba de un obiect sau finisaj special, ne place sa gasim lucruri pe care nu le-am mai vazut in piata din Romania.

In proiectele voastre exista foarte mult lemn. Am vazut si piatra naturala. Cum priviti piatra naturala, ca element decorativ? Care este rolul pe care il atribuiti pietrei naturale intr-un spatiu amenajat? Care dintre calitatile pietrei naturale te atrage cel mai mult?

arh. Sebastian Mîndroiu: Sunt proiecte care, prin conceptul lor, sunt realizate in mare parte din materiale naturale. Lemnul si piatra naturala sunt principalele componente in cadrul proiectelor de acest tip, in general amenajari mai calde ca atmosfera. Folosim ambele materiale atat la pereti cat si la pardoseli, iar dintre calitatile pietrei apreciem durabilitatea in timp si aspectul. 

Consideram ca alte materiale precum gresia sau MDF-ul sunt solutii tehnologizate si se preteaza mai bine conceptelor moderne.

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

Restaurant Social 1, Bucuresti. Podea placată cu marmură Ruschita.

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

Ce parere au clientii vostri despre piatra naturala? Ce atitudine au in fata propunerilor care includ piatra naturala?

arh. Sebastian Mîndroiu: De obicei clientii nostri imbratiseaza propunerile pe care le facem, mai ales cand vine vorba de orientarea catre materiale naturale. Oamenii se tem de cele moderne si le vad de multe ori ca pe niste fake-uri / imitatii ale originalului. De aceea piatra va avea mereu un loc aparte.

Singurele temeri sunt cele legate de carente in exploatare: piatra se poate pata sau zgaraia, insa patarea poate fi prevenita prin impermeabilizare, iar uzura mecanica in timp ii da un aspect mai frumos.

Care crezi ca vor fi tenditele, preferintele romanilor, in anii imediat urmatori, in domeniul amenajarilor interioare si exterioare? In acest context, ce crezi ca se va intampla cu piatra naturala ca material de amenajat un spatiu? 

arh. Sebastian Mîndroiu: Tenditele sunt dictate de tehnologie, iar aparitia unor noi metode de obtinere a materialelor si reducerea resurselor de piatra si lemn de pe glob vor transforma incet-incet acest doua materiale in finisaje premium. Cu siguranta vor aparea noi metode de prelucrare si de punere in valoare a materialelor, insa cred ca pe termen lung vor deveni detaliile pretioase care pun in valoare si diferentieaza un proiect.

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

PickTwo, studio de arhitectura si design. Interviu Sebastian Mîndroiu.

Sursa foto: picktwo.ro (unde puteti vedea mai multe proiecte din portofoliul acestui studio de design interior)


Review-uri si intrebari:

In acest moment nu sunt review-uri sau intrebari la acest produs.
Adauga un review sau pune o intrebare:
Ai achizitionat produsul? Vrem sa stim parerea ta, cu bune si rele! Scrie un comentariu si ajuta-i si pe alti clienti sa faca o alegere la fel de inspirata ca a ta!
Rating:
star
star
star
star
star
Nume
E-mail
Subiect
Comentariu
Toate campurile sunt obligatorii.
Prin publicarea review-ului, esti de acord cu termenii si conditiile site-ului.