Piatra naturala in birouri si sali de sedinte

11.08.2017
0 5 0
Rating:
Piatra naturala in birouri si sali de sedinte

Dintre toate materialele folosite in amenajarile interioare, piatra naturala are poate cea mai mare putere de a inspira. Este aproape imposibil de a stabili o singura cauza, fiecare produs venind cu propriul set de valori. Astfel, uneori inspira culoarea unei pietre, altadata textura sau finisajul ei, chiar si interactiunea cu lumina sau dimensiunea placilor. Oricum, indiferent de motivul alegerii, piatra naturala va fi un element activ in orice spatiu.

Or, a introduce un erou (piatra) intr-o poveste, care in cazul nostru este amenajarea unui spatiu, inseamna a vedea chiar de la inceput intreaga desfasurarea a ”actiunii”, cu toate ”personajele” adunate, care urmaresc un scop anume.

Foto 1

Prin urmare, a gandi amenajarea unei camere inseamna a-ti imagina functia estetica si utilitara a fiecarui obiect in parte. Pentru a reusi acest lucru cat mai bine iti trebuie inspiratie. O buna parte din aceasta inspiratie poate veni din partea pietrei naturale, iar alta parte din numarul (mare!) de amenajari vazute, direct sau in fotografii.

In acest articol oferim solutii pentru amenajarea spatiilor de lucru, in medii mai mult sau mai putin corporatiste. Vom vedea cum putem folosi piatra naturala in birouri si in sali de sedinte. Inca de la inceput trebuie sa mentionam ca alegerile noastre sunt deopotriva pe linie clasica, dar si mai putin conventionale.

In urma cu aproape jumatate de secol, aspectul rigid, ”corporatist”, al birourilor a inceput sa fie inlocuit cu un design interior mai prietenos, mai personal. Din momentul in care lumea a inceput sa petreaca constant mai mult timp la serviciu decat acasa, biroul s-a transformat intr-un spatiu mai intim, mai relaxat, lucru care a dus in mod firesc la o crestere a productivitatii muncii. Aceasta relaxare s-a realizat printr-o apropiere de natura, in decor au aparut multe flori, mult lemn, rigiditatea liniilor a disparut.

Din aceasta serie de inovatii stilistice nu putea lipsi piatra naturala, rolul acesteia crescand in fiecare an. Azi, piatra naturala este folosita pe scara larga in amenajarea birourilor, in esenta ei combinandu-se in mod fericit eleganta, sobrietatea, jovialitatea si caldura. Un exemplu de complexitate a pietrei neturale putem vedea in fotografia de mai sus, unde pardoseala din marmura se asorteaza atat cu albul majoritar din incapere, dar face legatura si cu exteriorul, cu terasa care se pastreaza in acelasi tonalitate cromatica si texturala.

Culoarea diferita a pardoselii in contextul unei incaperi albe mareste senzatia volumetrica a spatiului, il face sa para mai mare si mai aerisit.

Foto 2

Marmura a simbolizat mereu standardul aristocratiei, al rafinamentului incontestabil. O masa din marmura intr-o sala de sedinte va impune respect, va comunica transant care sunt valorile companiei.  A se observa ca blatul nu este perfect alb, astfel incat nuanta fina de crem pe care o contine uneste culoarea scaunelor cu visiniul lemnului. Pentru ca mesajul sa fie extrem de clar, blatul de marmura este acompaniat de pardoseala facuta din acelasi fel de marmura.

Foto 3

Daca in fotografia 2 atmosfera este inca destul de relaxata, in fotografia 3 aceasta relaxare este mult diminuata. In foto 3 sobrietatea este conferita de doua elemente: culoarea inchisa si grosimea mesei din piatra naturala. Austeritatea si nobletea sunt sustinute de inaltimea scaunelor (in foto 2 sunt mai joase), de complexitatea luminilor din tavan, de stalpii laterali si de absenta luminii naturale. Acest mic detaliu, lipsa luminii naturale, este relevant in acest cadru, pentru ca masa, asupra careia sunt fixate fasciculele din tavan, devine personajul principal.

Foto 4

Stilul industrial a propulsat caramida aparenta printre materialele de top in amenajarile interioare. Peretii acoperiti cu caramida, conductele si betonul lasate la vedere, ca si cand constructia nu e gata, definesc stilul industrial. In acest conext, o piatra cu suprafata lucioasa (marmura, travertin, granit) este imediat evidentiata, indiferent daca vorbim despre un obiect de mobilier sau de un perete placat. 

Constrastul nu este doar unul elegant, dar si necesar: aspectul intentionat deteriorat al designului industrial are nevoie de o pata care sa ”inmoaie”, sa ”indulceasca” perspectiva rugoasa a decorului.

Foto 5

Genul industrial adaptat la spatiile de tip ”meeting room” ofera o libertate de miscare foarte mare totusi. In imaginea de mai sus, piatra naturala de pe peretele din stanga se impaca de minune cu sticla si lumina, ambele emitatoare de senzatii glaciale, distante. Rolul pietrei este deci de a incalzi atmosfera, de a restabili un echilibru. Desi nu foarte pronuntat, peretele din stanga, cel placat cu piatra, are o alta culoare fata de intreaga incapere si atrage astfel atentia asupra lui.

Foto 6

Tot despre echilibru este vorba si in fotografia de mai sus (Foto 6), doar ca aici echilibrul este unul mai complex si mai dinamic. Peretii placati cu marmura unesc cele doua spatii, sala de sedinte si holul. Griul din venatura marmurei devine punte de culoare catre griul mochetei, in timp ce albul pietrei se incadreaza in marea masa de alb a ambelor incaperi. Masivitatea albului se bazeaza din plin pe cei trei pereti placati cu marmura.

Fara ei, griul din mocheta ar fi iesit victorios, pardoseala alba si peretii din plan departat nu ar fi avut destul energie sa marcheze fundamental spatiul amenajat. Fara ei, fara cei trei pereti placati cu marmura, amenajarea ar fi fost una anosta, cu personalitate zero...

Foto 7

Caramida aparenta reuseste performanta de a crea iluzia unui spatiu mai mare decat este in realitate. Micul birou este foarte bine coordonat coloristic, nu are nici o stridenta, iar caramida sugereaza chiar un spatiu deschis, racoros. In acelasi timp, exista un dialog relaxant al texturilor: asprimea caramizilor fata de finetea perdelelor.

Foto 8

Ardezia de pe pereti confera acestui mic colt pentru intalniri o vibratie aparte, relaxanta, intr-o simbioza perfecta cu sticla din care este facuta masa. Scaunele inalte si designul lor modern, liniar, vin in contrapartida cu textura ”dezorganizata” a ardeziei.

Capacitatea de sugestie a pietrelor naturale in amenajarea spatiilor de birouri si de intalniri este foarte mare, dupa cum s-a putut vedea in exemplele de mai sus. Piatra naturala isi dovedeste utilitatea si in acest caz. Pentru mai multe sugestii despre amanajarea birourilor, va asteptam pe site, ne puteti contacta telefonic sau veniti in showroomul nostru din Aleea Teisani 137 A, din București.


Review-uri si intrebari:

In acest moment nu sunt review-uri sau intrebari la acest produs.
Adauga un review sau pune o intrebare:
Ai achizitionat produsul? Vrem sa stim parerea ta, cu bune si rele! Scrie un comentariu si ajuta-i si pe alti clienti sa faca o alegere la fel de inspirata ca a ta!
Rating:
star
star
star
star
star
Nume
E-mail
Subiect
Comentariu
Toate campurile sunt obligatorii.
Prin publicarea review-ului, esti de acord cu termenii si conditiile site-ului.