(VIDEO) Tipuri de piatră naturală și utilizări în spații horeca - PiatraOnline.ro
Prin apasarea butonului "Sunt de acord", acceptati cookie-urile de pe www.piatraonline.ro

(VIDEO) Tipuri de piatră naturală și utilizări în spații horeca

14.06.2016
0 5 0
Rating:
(VIDEO) Tipuri de piatră naturală și utilizări în spații horeca

Piatra naturală este un material ecologic, prietenos cu mediul înconjurător, care are o rezistență crescută. Piatra naturală poate fi folosită la decorarea locuinței, dar și pentru amenajările interioare și exterioare ale hotelurilor, ale pensiunilor, în saloane de infrumusetare sau în spații precum terase și cluburi. Mai ales atunci când vorbim de acest tip de amenajări, din spații horeca, investiția eficientă, în materiale care nu trebuie înlocuite în câțiva ani, care sunt extra - rezistente la trafic intens și care au și un aspect elegant, este extrem de importantă. Iată care sunt cele mai întâlnite tipuri de piatră naturală și cum pot fi ele folosite pentru amenajarea acestor spații:

Marmura
Marmura este una dintre cele mai cunoscute roci naturale, care are o istorie de mii de ani în domeniul construcțiilor. Aceasta are o rezistență crescută la trafic și are o duritate excepțională, ceea ce înseamna că nu se sparge deloc ușor.

Culorile marmurei îți oferă posibilitatea de a îmbina stilurie de decor, de la cel clasic, până la unul cu note îndrăznețe. Se găsește în culori precum alb, maron, gri, verde și negru. Aceasta piatră naturală are o rezistență crescută la compresiune și la schimbările de temperatură. Este, de asemenea, rezistentă la umezeală. Marmura poate avea o suprafață mată sau lucioasă, în funcție de preferințele celui care dorește să o utilizeze.

Urmărește și materialul video despre utilizările pietrei naturale în spațiile horeca, material realizat de echipa Casa, construcție și design (Prima TV)



Cum o poți folosi

Cu ajutorul marmurei poți amenaja pardoselile din hoteluri, săli de conferințe, din pub-uri, cluburi, dar și din pensiuni, căci are o durată de viață foarte lungă și este și ușor de întreținut. Tot cu ajutorul plăcilor din marmură, poți îmbrăca unul sau mai mulți pereți ai încăperilor, dar poți opta și pentru confecționarea unor obiecte decorative, precum fântânile zen sau fântânile arteziene. De asemenea, marmura poate fi materialul ideal din care să fie realizată o chiuvetă sau o cadă de duș, într-un hotel amenajat elegant și luxos. Și scările interioare pot fi amenajate din marmură.

Granitul
O altă piatră naturală renumită pentru duritate și rezistență este granitul. Această piatră naturală conține cuarț, feldspat sau mică. Este rezistent la vaânt, la ploaie, la diferențele mari de temperatură, la îngheț, dar și la un trafic intens. Este o alegere inspirată și pentru că are un grad ridicat de rezistență la zgârieturi și nu poate fi spart cu una, cu două.

Cum îl poți utiliza
Pardoselile din granit sunt dintre cele mai rezistente și au nevoie de îngrijiri minime. Holul unui hotel, cel al unei pensiuni ori al unui pub, care sunt intens circulate, pot avea o pardoseală din granit. Totodată, acest tip de piatră este ideal și pentru pardoselile teraselor, dar și pentru aleile de intrare într-un hotel sau într-un restaurant. Poate fi folosit la pavaj, în grădini sau pentru creerea unor spații de relaxare. Și zidurile unui hotel sau ale unei pensiuni pot fi acoperite cu plăci de granit, pentru o rezistență mai mare.

Onixul
Onixul este o piatră naturală de culoare neagră, gri, roz, portocaliu, bej sau albă, care are o frumusețe aparte. Este un mineral translucid, dur, făcând parte din categoria pietrelor semiprețioase. De aceea, este alegerea ideală pentru creerea de spații dinamice, elegante, speciale.



 Perete de onix, luminat. Sursa foto:www.victorystone.ca

Cum îl poți utiliza
Onixul este ideal pentru amenajările interioare, din el putând fi confecționate obiecte de decor pentru un salon elegant de înfrumusețare sau pentru un SPA. Onixul este ideal pentru placarea suprafețelor din băi, din holuri sau chiar și a suprafețelor pieselor de mobilier. Emană un aer primitor, dar și somptuos, în același timp. Piatra de onix neșlefuit poate fi alegerea ideală pentru amenajarea unui spațiu de recreere rustic în curtea exterioară a unui hotel, cea a unei grădini, cât și în curtea unei pensiuni.

Travertinul


 Pardoseală restaurant, din travertin french pattern.

Dur, rezistent, elegant: așa poate fi caracterizat travertinul în numai trei cuvinte. Însă calitățile acestei pietre naturale nu se opresc aici. Se găseste în diferite nuanțe de galben, alb, cenușiu, dar și de maro.
Travertinul este piatra naturală de calitate superioară care se potrivește oricărui concept de design interior, având o anume versatilitate – este deopotrivă o piatră elegană, distinctă, dar are și o căldură a nuanțelor care creează o atmosferă relaxată. Are o textură poroasă și prelucrat, poate fi lucios sau poate să aibă un aspect mat.

Cum îl poți utiliza



Se potrivește oricărui tip de design interior și are posibilități de utilizare nenumărate. Astfel, această piatră naturală este ideală pentru blaturi, glafuri, chiuvete, scări interioare, mozaicuri, căzi de duș, placarea peretilor în baie, dar si pentru pavaj, la exterior.

Ardezia
Ardezia este o piatră durabilă, care poate fi găsită în mai multe nuanțe superbe, precum ocru și crem, dar și în culori precum verde, gri sau negru. Este o piatră naturală neporoasă, de aceea este ideală pentru amenajări, căci nu se pătează ușor și nu absoarbe apa.


 Pardoseală din ardezie Silver


O placă nou apărută pe piață de ardezie este cea de ardezie flexibilă – creată cu ajutorul tehnologiei germane, placa de acest tip este extrem de ușoară și de subțire, disponibilă în mai multe culori și texturi și are marea calitate – care se dovedește a fi un beneficiu important, mai ales în cazul spațiilor comerciale – de a putea fi montată fără prea multe bătăi de cap, adică fără praf și fără să necesite un timp lung pentru placare.

Cum o poți utiliza
Poate fi folosită pentru pardoseli în camerele de hotel, în recepții și în holuri, dar și pentru zona bucătăriei sau a băii. Plăcile de ardezie pot fi utilizate și la placarea pereților interiori ai spa-urilor, ai saloanelor de înfrumusețare, ai hotelururilor, dar și a celor exteriori, fapt care se datorează durității caracteristice ardeziilor.

Calcarul
Obținut din calcite, cuart, aragonite și marnă, calcarul este o piatră naturală sedimentară, care are o rezistență bună la îngheț și dezgheț, dar și la schimbările de temperatură. Nu este la fel de dură precum marmura, granitul, ori travertinul, însă poate fi utilizată cu încredere, mai ales dacă este impermeabilizată. Poate avea culoarea albă, galbenă, dar si gri și are o structură uniformă.



 Perete decorativ placat cu limestone Sparta panel

Cum îl poți utiliza
Calcarul este ideal pentru placările decorative ale pereților, mai ales la interior. De asemenea, aceasta piatră mai poate fi folosită pentru amenajarea unor fântâni decorative, pentru suprafețele de pe marginea unor piscine, dar și pentru amenajarea aleilor.
Această piatră naturală poate fi utilizată și pentru construcția unor șeminee, ideale pentru decorul rustic al unei camere de hotel, dar și pentru o cameră dintr-o pensiune, de exemplu.


Dacă vrei să afli mai multe despre piatra naturala potrivita pentru proiectul tău, sună-ne la 021 9907 sau vino în showroom să vezi spaţiile concept!
 

 


Comentarii

Nu sunt comentarii
Adauga un comentariu sau o intrebare:
Ai achizitionat sau testat produsul? Vrem sa stim parerea ta, cu bune si rele! Scrie un comentariu si ajuta-i si pe alti clienti sa faca o alegere la fel de inspirata ca a ta!
Rating:
star
star
star
star
star
Nume
E-mail
Subiect
Comentariu
Toate campurile sunt obligatorii.
Prin publicarea review-ului, esti de acord cu termenii si conditiile site-ului.