X

Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.

GAMA DE PRODUSE
Contul
meu
Intra in contul tau PIATRAONLINE și ai control complet!
GAMA DE PRODUSE

Zgarie-norii din lemn strapung cerul viitorului

publicat in: Noutati // pe 13.12.2018

Cu mii de ani in urma lemnul si piatra erau materiale de constructie ieftine si performante. Oamenii vremii ridicau locuinte si pavau drumuri folosind piatra si lemnul in diverse modalitati de prelucrare. Darnicia naturii si resursele existente reuseau sa acopere cerintele de atunci chiar in conditiile folosirii unor tehnologii primitive. In secolele care au urmat tehnologiile s-au imbunatatit, au fost descoperite materiale de constructie noi, a caror utilizare s-a dovedit a fi mai ieftina si astfel cererea vechilor elemente folosite in constructii s-a diminuat. Odata cu trecerea timpului betonul si otelul au inceput sa domine piata materialelor de constructie si mii de asezari s-au ridicat cu folosirea lor intensiva. Zgarie-norii actuali, prezenti pe toate meridianele, sunt adevarate monumente de beton, otel si sticla, oferind confort, liniste, siguranta. 

sursa foto: autodesk.com

Din pacate studii recente arata ca betonul si otelul se fac vinovate de 16% din totalul emisiilor globale de dioxid de carbon, ceea ce , in conditiile distrugerii accentuate a mediului, reprezinta un procentaj cu implicatii negative majore. In aceste conditii aparitia unor resurse noi a insemnat, pe langa intensificarea cercetarilor pentru gasirea unor materiale noi, originale, intoarcerea la cele vechi si, astfel, tentatia de rechemare a lemnului si pietrei in lumea actuala a materialelor de constructii a devenit un fapt. Intoarcerea la elementele naturale s-a dovedit ademenitoare pentru arhitectii modernitatii care reusesc in acest mod sa raspunda pretentiilor unor clienti stresati la maximum de conditiile de munca si de trai, tot mai departe de natura la care nu mai au, practic, acces.   
Cateva motive evidente au justificat alegerea lemnului si pietrei ca materiale de constructie compatibile vremilor actuale:

1. Lemnul si piatra sunt “ environmentally friendly”- ele provin din mediul natural, sunt elemente ecologice si folosirea lor inseamna intoarcerea la natura primordiala. Din punct de vedere tehnic folosirea lor in locul betonului si a otelului reduce emisiile cu pana la 31%. La aceste procente se adauga si altele provenite din diminuarea consumului de combustibili fosili, emisii care apar ca urmare a transportului mai usor al lemnului in raport cu otelul

sursa foto: archdaily.com

2. Lemnul si piatra nu produc cheltuieli mari - utilizarea acestora,  ingloband cheltuielile de producere si de transport, se dovedeste a fi rentabila prin comparatie cu varianta beton – otel. Transportul lemnului este sensibil mai ieftin decat cel al otelului, iar cheltuielile totale cu piatra naturala sunt cu circa 70% mai reduse fata de cele efectuate cu materialele de constructie uzuale. 

3. Lemnul si piatra sunt sustenabile – studii actuale au aratat ca anual doar 1% din suprafata padurilor planetei se pierde prin taiere, chiar daca aceasta pierdere nu este uniform distribuita, exista suficiente resurse pentru a completa zonele despadurite.  Piatra naturala este la randul ei un element natural sustenabil. 

sursa foto: theb1m.com

Aceste constatari de data recenta par a revitaliza interesul pentru constructii din piatra si lemn de dimensiuni mari. Daca in momentul de fata cea mai mare cladire construita din lemn stratificat este Brock Commons Tallwood House din Vancouver (Canada) care are 53 m structurati pe 18 etaje si gazduieste studenti ai British Columbia University se preconizeaza ca in urmatorii 30 de ani vor exista mai multi zgarie-nori ridicati cu aceeasi tehnologie sau cu una imbunatatita, urmand ca in deceniul cinci al secolului actual, societatea japoneza Sumitomo sa marcheze 350 de ani de afaceri in domeniul lemnului prin ridicarea unui edificiu inalt de 350 m si avand 70 de etaje.  Cu un cost de 5.6 miliarde de dolari, adica de doua ori mai scump decat un zgarie-nori executat dupa tehnologia actuala, blocul japonez are nevoie de gasirea unor solutii noi care sa coboare preturile pentru a fi rentabil, asta in conditiile in care cutremurele si vanturile foarte des intalnite in zona vor genera probleme specifice. 

sursa foto: inhabitat.com

Revenind la imensa constructie sa incercam sa ne imaginam ce se va construi inauntrul acestui imens schelet din lemn si otel. Hoteluri, sali de conferinte, magazine, laolalta cu amenajari de apartamente in stil futurist, isi vor gasi locul, toate fiind cu siguranta construite cu asumarea noului concept al intoarcerii la natura. Asocierile lemn – piatra naturala vor fi preponderente si-si vor exercita influenta benefica in toate zonele locuintei. Vibratiile pietrei naturale, regasite in simfonia amenajarilor interioare de apartamente, se vor resimti in living, compunand forme de unde linistite impreuna cu cele ale lemnului, in bai, rememorand anticele terme sau in bucatarii cochete unde combinatia piatra-lemn personalizeaza cel mai bine  pragmatismul. Amenajari interioare inspirate, ascociate cu idei de amenajari pentru terase amplasate in balcoane spatioase, o efervescenta de design interior si exterior promisa deja de specialisti din toata lumea, vor completa, la mijloc de secol, cea mai mare constructie din lemn stratificat, piatra si otel din lume.
Pe care cu totii ne dorim s-o vedem ridicata.

Zgarie-norii din lemn strapung cerul viitorului
Comentarii:
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.
Adauga un comentariu:

Produse similare:

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletterul PIATRAONLINE si iti trimitem ultimele noutati si idei de design.

Social media

Ne gasesti si pe urmatoarele retele de social media:
© 2010-2018 PIATRAONLINE este o marca inregistrata ROCK STAR CONSTRUCT SRL ROMANIA, CUI: RO 22680005, Reg. J40/2648/2007. Preturi afisate in LEI fara TVA. Oferim produse de cea mai buna calitate la un pret accesibil.
Infocenter & premii