#MEETTHECREATORS: Roland Pangrati si top lucrari in Galati
publicat in: Noutati // pe 04.10.2021
#MEETTHECREATORS este despre designeri, arhitecti si real builders, iar in octombrie, este randul lui Roland Pangrati sa ne prezinte operele sale in cel de-al treilea episod al initiativei.
Roland Pangrati este un vizionar ar vremurilor noastre, artist vizual, designer de interior si fondator al biroului Pangrati Design. Designerul este cunoscut prin modul in care combina abastractul minimalist, cu tehnici de pictura japoneze, mai vechi de 1.000 de ani.

Cunoaste-l pe Roland Pangrati, arhitectul lunii octombrie in cadrul campaniei #MEETTHECREATORS, sursa foto: Roland Pangrati
Datorita experientei pe care o are, a know-how-ului si a portofoliului diferit de ceea ce am mai vazut, Roland Pangrati a fost ales arhitectul lunii octombrie.
Am vizitat Galati pentru a-i vedea lucrarile
”Consider ca design-ul de calitate trebuie sa fie asemenea unui brand de masini sau de fashion design”, ne spune Roland in timp ce ne prezinta unul dintre cele mai recente lucrari ale sale, Pasarea Phoenix. ”Clientul se poate duce la ce showroom doreste pentru a cumpara marca de masina pe care o considera potrivita pentru personalitatea sa. Poate sa aleaga culoarea tapiteriei sau a caroseriei, dar modelul de masina va ramane acelasi. Fiecare designer cred ca ar trebui sa aiba propriul <<showroom>> conceptual de unde clientul sa poata alege <<modelul>> de design specific acelui designer, la care sa poata schimba anumite elemente doar, astfel incat conceptul de baza sa ramana acelasi”.

Conceptul lucrarii este realizat de Roland, sursa foto: PIATRAONLINE
Pasarea Phoenix se afla in curtea unui imobil ridicat recent in Galati si care va gazdui expozitia ”Rockstar” a artistului. ”In Rockstar am integrat doua elemente: Steaua si piatra. De aici este si denumit. Mi-am dorit ca aceasta lucrare sa aiba o conotatie Pop Art, sa fie usor de inteles mesajul de oameni, pentru ca arta contemporana trebuie sa fie usor de inteles si de asimilat de catre un public larg”, ne povesteste Roland in timp ce ne conduce catre lucrare.
Rockstar: 12 panouri metalice de cate 100 kg fiecare
De la concept si pana la finalizarea instalatiei, Roland spune ca a durat destul de luni. Au fost necesare probe, alegerea tipului de metal, a culorilor, executia si montajul. Cea mai mare provocare a fost cea de a crea o structura de rezistenta care sa sustina greutatea panourilor. ”Fiecare panou are aproximativ 100 kg, asa ca intreaga lucrare are aproximativ 1200, fiind vorba despre 12 panouri. Am creat o structura solida pentru a nu avea surprize pe viitor”.

Cele 12 panouri metalice si peretele din caramida, sursa foto: PIATRAONLINE
Rockstar face parte din urmatoarea expozitie care se va deschide peste cateva zile, denumita Stardust – praf de stele.
Phoenix: renasterea in arta urbana
”Phoenix este un concept pe care l-am dezvoltat in anul 2021. Lucrarea este executata din metal dupa un prototip pe care l-am realizat prima data in pictura. Ulterior am dezvoltat-o intr-o sculptura spatiala ambientala de exterior. Este arta urbana si simbolizeaza exact ceea ce este Phoenix-ul pentru toata lumea: renasterea. Pasarea care renaste, omul care renaste, ziua care renaste. Orice doreste sa renasca poate fi o pasare Phoenix”, explica designerul.
Roland Pangrati a creat conceptul si randarile, dupa care anumite fabrici au decupat, asamblat, vopsit si creat lucrarea finala.
Ne luam lucrurile si ne indreptam impreuna catre galeria de arta din Galati, unde artistul pregateste o noua expozitie.
Roland Pangrati a fost dintotdeauna pasionat de desen si de profesia de artist vizual, inca de la o varsta frageda. Parintii i-au acordat tot sprijinul necesar de care acesta avea nevoie pentru a putea continua in acest domeniu. Ulterior a pus bazele Pangrati Design.
In lucrarile pe care le realizeaza, artistul se inspira din ceea ce este in jur, contemporan, pentru ca vrea sa creeze imagini care sa vorbeasca despre viata de astazi, imagini care sa fie intelese de cat mai multi. Isi doreste sa creeze imagini de arta pop contemporana.
Tablouri parte a expozitiei Stardust de Roland Pangrati, sursa foto: Roland Pangrati
Galeria de Arta din Galati ”Nicolae Mantu”
O parte din lucrarile lui Roland se afla pozitionate in galerie, in vreme ce celalalte asteapta sa le vina vremea pentru a fi expuse. ”Aceste lucrari reprezinta munti, mai exact tema muntilor, a caderilor de apa, a cascadelor si inca o tema a aurului, a argintului si a cuprului. Metalele sunt presarate pe suprafata hartiei folosind un clei special care sa asigure rezistenta acestora mult timp pe suprafata”, ne explica Roland. ”In momentul de fata, o parte din aceste lucrari sunt expuse in galeria din St. Moritz din Elvetia si vor fi expuse in orasul Galati in viitoarea expozitie Stardust”.
Numele expozitiei este dat de catre materialele cu care Roland Pangrati lucreaza, si anume pigmenti naturali macinati foarte fin si aplicati pe suprafata hartiei japoneze washi cu un clei special numit Nicaea. Expozitia Stardust include lucrari care au fost executate incepand din anul 2019 pana in prezent.

Falling Water, 2020, pigmenti minerali natural si Gofun (alb de perla facut din stridii, scoici) pe hartie japoneza washi, montata pe 5 panouri din lemn interconenctate, sursa foto: Pangrati Design
”Imi doresc ca publicul sa experimenteze arta contemporana. Sa inteleaga ca poti face arta contemporana si folosind materiale neconventionale precum metalul, pietrele, pigmentii minerali naturali, hartie naturala realizata din fibra de cozo si multe alte materiale”.
”Radacini si muguri” – lucrare zgraffito
Inainte sa mergem catre locuinta amenajata cu elemente din piatra naturala, mai facem o scurta oprire in parcul Viva din Galati unde artistul prezinta lucrarea ”Radacini si muguri” pe care a creat-o in 2013. ”Lucrarea vorbeste despre grija pe care urbea unui oras trebuie sa o aiba fata de copii. Copacul simbolizeaza urbea si impreuna cu crengile sale, protejeaza copiii care ar trebui sa se joace sa si traiasca copilaria armonios. Copiii se afla sunt protectia persoanelor care alcatuiesc orasul”.
Lucrarea din parcul Viva Galati este executata in tehnica zgraffito, o tehnica folosita pentru prima data in perioada Renasterii si care din punct de vedere tehnic, este simplu de executat. ”Materialele folosite au fost cimentul, nisipul si un pigment aplicat intr-un strat. Este aplicat din nou ciment cu nisip intr-un strat care este zgariat. Zgarieturile respective reprezinta stratul colorat din spate si astfel ia nastere compozitia dorita”.

Lucrarea din parcul Viva a fost creata de catre Roland, cu propriile sale maini, sursa foto: PIATRAONLINE
Perete din onix si chiuvete custom-made din marmura
Gazda ne deschide usa si ne invita calduros in una dintre cele mai frumoase locuinte. Roland Pangrati s-a ocupat de amenajarea exterioara si de elemente din amenajarea interioara. Curtea locuintei este atipica prin amenajare, datorita terasamentelor create. Din cauza unei diferente de nivel de sase metri de la strada pana in spatele locuintei, designerul a trebuit sa conceapa un terasament pentru intregul spatiu, pentru a asigura un nivel de utilitate ridicat si un design aparte.

Una dintre zonele de relaxare ale locuintei, sursa foto: PIATRAONLINE
Pentru zona exterioara, Roland a creat o amenajare in stil minimalist si a mizat pe materiale naturale imbinate armonios precum piatra si lemnul, alaturi de diferite plante. ”Zona din centru este de promenada, de plimbari pentru admirat natura si este o zona neincarcata vizual cu alte elemente. Locatarii au diferite zone de relaxare in spatele locuintei si pentru servit masa. Ulterior, alaturi de cei mici se pot distra in curte, se pot plimba, juca tenis, fotbal etc.”.

Pentru amenajarea exterioara a locuintei, Roland a apelat la mai multe elemente din piatra naturala, sursa foto: PIATRAONLINE
Designerul a optat pentru piatra naturala pentru pavajul exterior, mai exact granit Rock Star Grey, deoarece a vrut sa creeze o vibratie in fiecare zona in parte, suficient de mult incat sa creeze o atmosfera interesanta si mereu stimulanta. ”Proprietarul si-a dorit un spatiu in care sa se simta bine si sa se poata relaxa si exact acest lucru am creat”.

Uite cum arata una dintre chiuvetele custom-made, sursa foto: PIATRAONLINE
Bucataria locuintei este un mix intre natural si minimalist cu tente elegante. Paleta de culori este una simpla ce aminteste de natura si creeaza o atmosfera ce te duce cu gandul la natura. Pentru baile din locuinta, proprietarul si-a dorit lavoare din marmura, asa ca designerul a proiectat unele custom made care sa raspunda nevoilor proprietarului: ”ne-am dorit ca aceste bai sa fie niste lucrari de sculptura in sine”.

Bucataria are dimensiuni potrivite pentru nevoile proprietarilor, iar paleta de culori deschisa o face sa para mult mai mare, sursa foto: PIATRAONLINE
Pentru zona de living, designerul a ales o paleta de culori calda si a creat accent cu ajutorul unei canapele rosii. Piesa de rezistenta a acestei incaperi este peretele de onix luminat ce creeaza o atmosfera calda. ”Peretele de onix a fost creat in prima instanta pentru a inchide zona de sub scara. Ulterior a devenit un perete decorativ, o piesa de rezistenta in acest living. Cele doua lastre din onix sunt adevarate lucrari de arta ale naturii”, completeaza designerul.

Livingul alaturi de peretele din onix luminat, sursa foto: Roland Pangrati
Pentru a obtine acest efect iluminat in spatele lastrelor, au fost inserate tuburi de neon prinse intr-un sistem in spate la care se poate avea acces pentru a se schimba tuburile de neon. Artistul a integrat in acest proiect tablouri care fac parte din seriile ”Rocks” si care sunt executate cu pigmenti minerali naturali pe hartie japoneza Wash. Acestea ilustreaza peisaje montane.

Piesa accent in amenajare este canapeaua rosie, sursa foto: Roland Pangrati
Proiectele si lucrarile semnate de catre Roland Pangrati sunt pline de valoare si sunt adevarate generatoare de inspiratie pentru alti artisti. Daca iti doresti sa lucrezi cu Roland, il poti gasi prin intermediul site-ului biroului, sau pe Social Media, Facebook si Instagram.
Proiectele documentate video le poti vedea aici.
Roland Pangrati ne mai vorbeste despre alte proiecte si in acest interviu de blog.
Daca vrei sa ai si tu parte de o sedinta de consiliere gratuita, haide in showroom sa te intalnesti cu Roland. Il gasesti sambata, 9 si 16 octombrie. Urmareste-ne pe Facebook sa vezi cand este prezent.
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.