Despre piatra

In cazul pardoselilor, cu precadere cele din spatii publice, 2 criterii de alegere a pietrei sunt esentiale: rezistenta la alunecare; rezistenta la abraziune ("purtare").

Rezistenta la alunecare se masoara prin coeficientul de frecare iar acesta depinde de tipul pietrei, de finisaj, de umezeala de pe suprafata, de montaj. Exista si factori care influenteaza alunecarea fara sa depinda de placare (viteza de deplasare, nivelul traficului, materialul de pe talpa incaltamintei). Astazi exista o unificare a conceptelor, lumea pietrei aderand la standardele placarilor ceramice. Potrivit standardului DIN 51130 se definesc urmatoarele clase de alunecare:

R9 (unghi de alunecare 6°–10°): intrari si scari accesate din exterior; restaurante; magazine; clinici; spitale; scoli.

R10 (10°–19°): toalete si dusuri comune; bucatarii mici in restaurante si cafenele; garaje si subsoluri.

R11 (19°–27°): facilitati de productie alimentara; bucatarii medii in restaurante si cafenele; medii de lucru cu multa apa si namol; laboratoare; spalatorii; hangare.

R12 (27°–35°): facilitati de productie pentru alimente bogate in grasimi (produse lactate, uleiuri alimentare, carne); bucatarii mari; zone industriale cu substante alunecoase.

R13 (>35°): unde sunt folosite cantitati mari de grasimi; zone de procesare a alimentelor.

Rezistenta la alunecare pentru zonele in care oamenii merg cu picioarele goale este impartita in categorii de la A la C.

A – zone uscate (plimbare desculti, vestiare).

B – dusuri, bai, zone din jurul piscinelor, piscina pentru copii, fundul bazinelor superficiale.

C – zona de trecere in piscina, plane inclinate de inot.

In domeniul pietrei naturale s-a adoptat masurarea rezistentei la alunecare folosind coeficientul de frecare (static traditional, dinamic modern). Un coeficient de frecare dinamic de valoare 1 semnifica o suprafata rezistenta la alunecare, iar valoarea 0 arata o suprafata foarte alunecoasa. Se merge mai degraba pe recomandari: in zonele semi-umede (bucatarii) coeficientul sa aiba valoarea 0.6, la fel si pe suprafetele exterioare. Un coeficient cu valori in intervalul 0.3-0.6 (pentru suprafete uscate si curate) semnifica un nivel de alunecare suficient de redus.

Importante sunt insa modul de imbunatatire a rezistentei la alunecare. La granit se practica fiamarea placilor. Perierea suprafetelor din travertin sau marmura determina cresterea frecarii. Toate prelucrarile mecanice de suprafata (buciardarea, sablarea etc) imbunatatesc conditiile de deplasare. Tratamentele chimice anti-slip (ex: sablarea chimica) sunt si ele eficiente. Balansul intre necesitatea sigurantei de deplasare si cheltuielile de intretinere face din alegerea pietrei pentru placarile de exterior si a celor in medii umede o provocare mereu actuala.