Cum amenajezi o bucătărie cu piatră naturală - PiatraOnline.ro
Prin apasarea butonului "Sunt de acord", acceptati cookie-urile de pe www.piatraonline.ro

Cum amenajezi o bucătărie cu piatră naturală

11.08.2016
0 5 0
Rating:
Cum amenajezi o bucătărie cu piatră naturală

Elegantă, primitoare, specială...sunt câteva cuvinte cu ajutorul cărora poți caracteriza o bucătărie. Ca să ai un astfel de spațiu de vis, trebuie să fii foarte atent la toate elementele de decor, dar și la materialele din care sunt realizate accesoriile care își vor găsi locul în această încăpere. Piatra naturală este întodeauna o alegere inspirată, cu care nu vei da greș.

Un bar, ideal pentru o bucătărie open space

Dacă optezi pentru o bucătărie de tip open space, unul dintre elementele de decor care să scoată spațiul în evidență este barul. Materialul cel mai potrivit pentru confecționarea acestuia este piatra naturală, din mai multe motive. În primul rând, fie că alegi granit, marmură sau travertin pentru blat, durabilitatea este principala calitate a acestor materiale. Nu trebuie nici să te temi că se va zgâria ușor, mai ales dacă vei da câte o petrecere.
Un bar de tip cramă, care să reprezinte o combinație de lemn și de piatră naturală poate înlocui oricând peretele unei bucătării de tip open space. Este o idee originală, de mare efect. De asemenea, suprafețele lucioase ale marmurei sau ale travertinului se încadrează perfect într-o astfel de bucătărie. Dacă mobila este confecționată din lemn, atunci va exista un contrast puternic, fapt care va face ca spațiul unde iei masa să pară mult mai elegant.



Mai mult, piatra naturală este ușor de întreținut, o dată impermeabilizată. Trebuie să ai grijă să o ștergi cu o cârpă uscată de praf, iar apoi să o cureți cu soluție specială pentru piatră naturală.

Lux și eleganță, cu ajutorul accesoriilor

Chiar dacă bucătăria este spațiul unde îți petreci cel mai mult timp gătind sau stând la masă împreună cu familia, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să fie un spațiu elegant, care să se remarce prin bun gust și rafinament.
Unul dintre accesoriile pentru bucătărie care poate fi realizat din piatră naturală este chiuveta. Se va remarca prin originalitate, dar și prin faptul că va fi rezistentă pentru o perioadă foarte lungă de timp. Aceste chiuvete pot fi confecționate dn travertin sau din marmură, care se găsesc într-o paletă variată de culori. Chiuvetele astfel confecționate au o textură specială și se bucură de linii fine. Pot avea formă pătrată, dreptunghiulară, rotundă sau pot fi și personalizate, în funcție de stilul în care este amenajată bucătăria.


Lavoarul din piatră naturală se încadrează perfect atât într-o bucătărie clasică, în care domină simplitatea, dar și în una care să fie decorată după ultimele tendințe. Poate fi încastrată în mobilă sau poate fi așezată pe un blat de bucătărie. Chiar și decorațiunile din piatră îşi pot găsi un loc în bucătărie, fie că este vorba despre un suport pentru flori, despre o statuetă construită după principiile feng shui (pentru a atrage norocul și prosperitatea) sau despre un suport pentru lumânări. Piatra natural îți oferă nenumărate posibilități și în această privință.

Citește și articolul cu idei pentru blatul de bucătărie, cu estimări de buget!

În loc de mască de chiuvetă tradițională, optează pentru una din piatră naturală. Clasica mască de chiuvetă confecționată din lemn poate să fie înocuită cu un model din piatră naturală. Este un material rezistent la apă, dar și la aburii care se formează în bucătărie în timpul gătitului și nu se pătează ușor. O astfel de mască de chiuvetă are un aspect plăcut vederii și se integrează perfect în orice bucătărie, indiferent dacă este una spațioasă sau una mai mică, situată într-un apartament de bloc.


Pentru o bucătărie decorată în stil rustic este potrivită o combinație din lemn și piatră naturală pentru confecționarea unei măști pentru chiuvetă. Iar pentru mai multă siguranță, imediat după montarea blatului poți să îl impermeabilizezi. Astfel, vei spori rezistența la pete.

Plăcile terrazo, pentru amenajări îndrăznețe

Dacă îți place stilul nonconformist și visezi la o bucătărie care să iasă din orice tipar, plăcile terrazzo sunt o soluție de decor care îți vor oferi ceea ce îți dorești. Plăcile terrazo sunt ideale pentru decorul unuia sau al mai multor pereți din bucătărie, indiferent de suprafața pe care se întinde aceasta. Îi vor da un aer vesel, jucăuș,astfel încât va fi un spațiu în care te vei simți întodeauna perfect.



Ai grijă însă să nu folosești culori prea puternice în restul bucătăriei, dacă aplici plăcile decorative de ciment pe un perete - este recomandat să le scoți în evidență personalitatea dinamică prin crearea unui context în tonuri calde, simple.
Nu în ultimul rând, pentru placarea pardoselii din bucătărie, plăcile din travertin ori cele din granit sunt cele mai potrivite. Se găsesc atât în nuanţe deschise, indicate mai ales pentru bucătăriile care nu sunt foarte spațioase, pentru că vor crea senzația de spațiu. În cazul în care ești fericitul posesor al unei bucătării spațioase, atunci nu vei avea astfel de restricții în ceea ce privește culoarea pe care o vei alege pentru placarea pardoselii.



Poți opta chiar și pentru marmura de culoare neagră, extrem de rafinată. Dacă îți dorești ca pardoseala să fie din granit, nuanța pe care o alegi poate să fie cenușiu, maron, dar și tonuri deschise, pentru bucătăriile care au un spațiu mai restrâns.

Dacă vrei să afli mai multe despre piatra naturala potrivita pentru proiectul tău, sună-ne la 021 9907 sau vino în showroom să vezi spaţiile concept!
 


Comentarii

Nu sunt comentarii
Adauga un comentariu sau o intrebare:
Ai achizitionat sau testat produsul? Vrem sa stim parerea ta, cu bune si rele! Scrie un comentariu si ajuta-i si pe alti clienti sa faca o alegere la fel de inspirata ca a ta!
Rating:
star
star
star
star
star
Nume
E-mail
Subiect
Comentariu
Toate campurile sunt obligatorii.
Prin publicarea review-ului, esti de acord cu termenii si conditiile site-ului.