X

Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.

GAMA DE PRODUSE
Contul
meu
Intra in contul tau PIATRAONLINE și ai control complet!
GAMA DE PRODUSE
publicat in: Terasa & Gradina // pe 27.02.2019

Sfaturi practice pentru o alegere rentabila 

Daca stai la curte nu se poate sa nu ai nevoie de pavaje. Fie pentru o terasa exterioara, fie pentru crearea unei zone de relaxare, pentru intrarea in garaj ori pentru amenajarea unei intrari in casa. Folosit fie sub forma de trepte sau de borduri, in jurul piscinei ori pentru drumuri in gradina, pavajul exterior este nelipsit. Pentru executarea lui sunt diponibile mai multe tipuri de material, cele mai cunoscute fiind betonul (pavele vibropresate), pietrisul, caramida, lemnul, si piatra. Alegerea oricarei variante va tine cont de avantajele folosirii acesteia si de cheltuielile aferente, de la cumparare pana la intretinere. 

Pentru a facilita alegerea este recomandabil sa ai in vedere de la inceput rezistenta la factorii externi. Dintre acestia cei mai importanti sunt factorii de mediu si conditiile de trafic, ambele categorii facand parte, alaturi de pret, din criteriile obiective de alegere. Factorii de mediu includ: ploaia, vantul, radiatiile UV, ciclurile inghet-dezghet iar cei de trafic vizeaza comportarea pavajului in conditii de trafic mediu si mare. Criteriul subiectiv se refera la alegerea materialului care iti place si nu are legatura cu modul de comportare al acestuia dupa montaj. In multe situatii alegerea  se indreapta asupra pietrei naturale care combina intr-un mod favorabil gama de avantaje ce tin de caracteristicile intrinseci ale materialului cu aspectul si vibratia acestuia in mediul natural. Din fericire versatilitatea pietrei naturale o face disponibila pentru orice tip de pavaj de exterior, de la pardoselile teraselor private pana la piatra cubica folosita in constructia drumurilor cu trafic intens.

Iata cateva recomandari si sfaturi despre cum sa alegi piatra naturala pentru placari exterioare in functie de tipul ei. 

1. Pavaj exterior ardezie   
Ardezia este o roca dura (grad 6-7 pe scala Mohs), cu absorbtie de apa redusa, avand o rezistenta la compresiune buna (circa 20 kg/mm²) si un index de abraziune care o incadreaza in categoria de piatra recomandata pentru un trafic obisnuit (nu trafic greu). Ca atare o poti folosi in orice fel de amenajari de gradina si curte. Pavajul exterior din ardezie  se executa din placi de diverse dimensiuni sau din piatra cubica. Exemple:

• placare exterioara de terasa cu ardezie Kavala 30 x LL, groasa de 1.5 – 3 cm

• placare exterioara cu ardezie poligonala Kavala lespezi sau Homa lespezi, destinata executiei drumurilor pietonale prin gradina

• placare pentru trepte si podeste cu model French pattern, din ardezie Kavala natur cu grosime de 4-5 cm

• pavaje din ardezie antichizata Kavala cu dimensiuni de 10 x 10 x 3-5 cm, sau ardezie Kavala natur de 3-4 cm destinate executiei drumurilor pentru trafic mic, mai rar mediu,  prin curti si gradini private. Pentru pavaje cu trafic mediu si mare se poate utiliza piatra cubica din ardezie Kavala natur cu grosimi de 8 cm. 

• carari in gradina executate cu pasi japonezi din ardezie Kavala antichizata sau natur 
Ardezia se foloseste si la constructia de borduri, acestea sunt rezistente dar se zgarie usor.  

2. Pavaj exterior granit
Granitul este o roca dura (grad 6-7 pe scala Mohs), cu o absorbtie a apei foarte mica (in gama 0.01 - 0.8 %), cu rezistenta foarte buna la factori mecanici si la abraziune (indicele de abraziune este peste 25, ceea ce recomanda granitul pentru price tip de trafic , inclusiv auto, si de orice intensitate). 

In functie de dimensiuni placile sau piatra cubica din granit se folosesc pentru toate tipurile de pavaj:

• pavaje cu trafic mic (grosime de 1.5 si de 2.5 cm), in gradini si terase private. Exemple:

• granit Rosa Porrino fiamat cu grosime de 1.5 cm destinat placarilor de terase sau granit Padang Yellow buciardat cu grosime 2.5 cm  pentru placari exterioare fara trafic auto

• pavaje cu trafic mediu (grosime de 5 si 7 cm ) pentru zone comerciale sau private destinate traficului pietonal. Exemple: granit Maple Red natur cu dimensiuni 5 x 5 x 5 cm sau granit Gri Antracit natur de 10 x 10 x 5 cm

• pavaje cu trafic mare (grosime de 8 si 10 cm) pentru zone cu circulatie pietonala intensa sau destinate traficului auto. Exemple: granit Maple Red natur cu dimensiuni 8 x 8 x 8 cm sau granit Gri sare si piper natur de 10 x 10 x 10 cm. 
Granitul este des folosit si la constructia de borduri, acestea sunt durabile si elegante. 

3. Pavaj exterior marmura
Pavajele exterioare din marmura au un aspect deosebit si o frumusete aparte. Marmura este o roca mai putin dura ( gradul 3-4 pe scala Mohs), rezistenta la conditii exterioare, cu absorbtie de apa foarte redusa (0.04 – 0.8%) si deosebit de rezistenta la incovoiere. Rezistenta la abraziune este foarte buna, marmura se poate folosi, cu dimensiunile adecvate, pentru orice tip de pavaj exterior. Exemple:

• placare pentru terasa exterioara din marmura Kavala nelustruita cu dimensiuni 30 x 30 x 2 cm 

• placare pentru intrari (trafic mai intens) cu marmura Cappuccino periata si daltuita din placi cu grosimea de 3 cm 

• placare exterioara pentru terase cu trafic pietonal mediu cu marmura Kavala buciardata groasa de 4.5 cm sau chiar cu piatra cubica din marmura Kavala antichizata cu grosimea de 5 cm 

4. Pavaj exterior travertin 
Travertinul este de asemenea o roca de duritate medie (grad 3-4 pe scala Mohs), la care varietatile cu structura compacta au densitati cu valori mari, comparabile cu marmura, iar cele care prezinta gauri au densitati mai mici si sunt mai poroase. De aceea travertinul, care ofera culori si texturi foarte frumoase, nu este utilizat ca piatra cubica iar in exterior se folosesc placi cu grosime de cel putin 3 cm. Exemple:
 
• terasa exterioara placata cu travertin Classic antichizat cu dimensiuni de 10 x 10 x 3 cm

• terasa exterioara (spatiu public) placata cu travertin Kashmir antichizat, dimensiuni 30.5 x 15.2 x 3 cm 

• alee exterioara cu placi din travertin cu densitate mare (travertin Latte periat placi mari 61 x 40.6 x 3 cm)

• intrare din travertin cu densitate mare (travertin Noce) cu grosime de 3 cm

5. Pavaj exterior sandstone
Sandstone (gresia naturala) este o roca asemanatoare cu granitul ca duritate dar cu o porozitate mai mare. Specific acesteia este posibilitatea de a folosi pebble pentru alei exterioare sau accente in gradina. Exemple:

• pavaje din piatra cubica pentru trafic mediu si mare cu sandstone rosu Vidin natur cu dimensiuni de 10 x 10 x 5 cm, respectiv sandstone rosu Vidin natur cu dimensiuni 10 x 10 x 10 cm 

• placare exterioara de curte din piatra poligonala piatra poligonala rosu Vidin

• drumuri sau accente din pebble Mandras de diverse dimensiuni. Acestea sunt solutii viabile si pentru intrarile in garaje. 

6. Placari exterioare cu terrazzo
Terrazzo nu este o piatra naturala ci un compozit. Prin culorile lui si prin rezistenta la factorii de mediu se impune ca o solutie pentru placarile unor terase exterioare cu trafic redus si ferite de pete corozive. 
Realizate din piatra cubica sau placi pavajele de curte si gradina sunt solutii sigure pentru amenajari dinamice si necesare. PIATRAONLINE ofera un izvor de inspiratie permanent si recomanda utilizarea pavajelor  ca solutii practice pentru deplasare pietonala sau auto in curte si gradina. 
 
Descopera pavilionul si show-room-ul PIATRAONLINE din Aleea Teisani nr 137 A si vei gasi aici cu siguranta solutia cea mai convenabila pentru tine. 

Pavajul exterior pentru curte si gradina
Comentarii:
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.
Adauga un comentariu:

Produse similare:

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletterul PIATRAONLINE si iti trimitem ultimele noutati si idei de design.

Social media

Ne gasesti si pe urmatoarele retele de social media:
© 2010-2019 PIATRAONLINE este o marca inregistrata ROCK STAR CONSTRUCT SRL ROMANIA, CUI: RO 22680005, Reg. J40/2648/2007.Preturi afisate in LEI fara TVA. Furnizam produse de cea mai inalta calitate la un pret accesibil alaturi de servicii complete.
Infocenter & premii