Bai mici cu dus zidit: idei si sfaturi pentru amenajare
publicat in: Baie // pe 01.03.2024
Ai o baie de mici dimensiuni si vrei sa valorifici fiecare centimetru patrat, pastrand totodata eleganta si functionalitatea spatiului tau? Daca preferi un dus zidit in locul cazii clasice, noi ti-am pregatit cateva sfaturi ingenioase. Iata cum sa alegi materialele, culorile si elementele decorative potrivite pentru a crea un spatiu functional, care emana caldura si eleganta!
Foloseste materiale de finisare naturale
Atunci cand vine vorba de amenajarea si finisarea unei bai mici, materialele naturale sunt intotdeauna o alegere inspirata. Placile din marmura in combinatie cu elemente din lemn tratat sau alte materiale naturale sunt optiuni excelente pentru a aduce un plus de caldura si autenticitate in spatiul tau. Aceste materiale creeaza o textura placuta in baie si, totodata, rezista bine in conditii de umiditate crescuta. Alege placi cu un finisaj mat pentru podea pentru a face spatiul sa para mai mare si pentru a preveni alunecarea atunci cand iesi din dus. Placile din travertin sunt, de asemenea, ideale pentru a accentua zona dusului, conferind o senzatie de lux si eleganta.
Alege placi mari in culori deschise

O alta strategie pentru a face baia sa para mai spatioasa este sa optezi pentru placi mari in culori deschise. Placile de dimensiuni generoase reduc numarul liniilor de imbinare si creeaza o senzatie de continuitate in spatiu. Culorile deschise, precum alb, crem sau gri deschis, reflecta mai bine lumina si confera un aspect aerisit. De asemenea, modelele cu texturi sau imprimeuri subtile pot adauga un plus de interes vizual, fara a incarca spatiul. Este important sa mentii uniformitatea culorii pe podea si pereti pentru a evita o separare vizuala care poate imparti spatiul in portiuni mai mici.
Opteaza pentru rafturi incorporate
Sursa foto: Shutterstock
In baile mici, unde spatiul este pretios, opteaza pentru rafturi incorporate in pereti. Acestea pot fi integrate sub sau peste blatul de baie, deasupra vasului de toaleta sau chiar in peretele de dus. Rafturile incorporate nu doar economisesc spatiu, ci ofera o solutie practica de depozitare pentru produsele cosmetice pe care le folosesti in timpul dusului și pentru diverse alte obiectele personale.Daca preferi rafturile aplicate pe perete, adauga polite din lemn sau din alte materiale naturale si pozitioneaza-le astfel incat sa asiguri un acces cat mai usor la obiectele de care ai nevoie. Poti personaliza aceste accesorii cu o vopsea potrivita, pentru ca elementele sa se incadreze perfect in designul general al baii si sa beneficieze de protectie impotriva umiditatii.
Adauga o usa de dus din sticla transparenta
Daca ai optat pentru un dus de tip walk-in sau unul cu prag zidit, poti face zona mai practica si mai usor de folosit daca adaugi o usa din sticla transparenta sau plexiglass. Pe langa faptul ca previne stropirea cu apa in restul incaperii, acest accesoriu ofera un aspect modern si curat si creeaza iluzia unui spatiu mai mare.Usa de dus transparenta ii permite luminii naturale sa patrunda liber in dus si sa se raspandeasca in intreaga baie. Astfel, acest element poate transforma un colt mic intr-un spatiu de dus deschis si placut, fara a sacrifica aspectul sau confortul. Daca vrei sa te bucuri de un grad mai inalt de intimitate fara sa reduci lumina ce patrunde in baie in mod natural, opteaza pentru o usa de dus din sticla mata sau cu un model simplu.
Integreaza oglinzi si solutii de iluminare moderne
Sursa foto: Shutterstock
Oglinzile sunt un aliat important in amenajarea bailor mici, deoarece reflecta lumina si creeaza iluzia optica de spatiu. Alege o oglinda mare si monteaz-o deasupra chiuvetei sau pe intreaga lungime a blatului, pentru a amplifica senzația de deschidere. Combina oglinzile cu solutii moderne de iluminare pentru a aduce un plus de stralucire si caldura in baie. Aplicele cu lumina LED sau spoturile pot fi montate in mod strategic pe tavan sau pereti pentru a accentua anumite zone si pentru a evita formarea unor colturi intunecate.
Decoreaza spatiul cu plante
Plantele naturale aduc un strop de prospetime si culoare in decorul baii tale, dar, totodata pot imbunatati calitatea aerului. Opteaza pentru plante care prospera in medii umede, precum feriga, aloe vera sau bambusul de apa. Le poti aseza cu succes pe rafturi incorporate, pe pervazuri sau chiar suspendate pe un perete liber, daca vrei sa economisesti spatiu pretios pe podea.Asigura-te ca speciile de plante pe care le alegi au suficienta lumina pentru a se dezvolta in mod armonios. Daca preferi o varianta care sa necesite mai putina ingrijire si sa asigure o rezistenta crescuta, poti opta si pentru plante artificiale de calitate!
Asadar, amenajarea unei bai mici cu dus zidit poate fi o provocare, insa daca tii cont de sugestiile si sfaturile pe care ti le-am prezentat procesul va deveni mai simplu!
Descopera materiale naturale de calitate pe piatraonline.ro, alege variantele care se potrivesc cel mai bine designului baii tale si bucura-te de un spatiu confortabil si modern care va deveni propria ta oaza de relaxare!
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.
Explorează selecția de produse relevante